Managerul Stelei, Mihai Stoica, nu este impresionat de victoria echipei din Ghencea în partida de campionat cu Unirea Urziceni. Este încântat însă de atenția pe care Sorin Cîrțu o acordă segmentului tactic.
„N-a fost un joc extraordinar. Sorin lucrează mult tactic și blestemul fazelor fixe sper să treacă. Am luat un singur gol de când a venit Cîrțu. Adailton este cel mai mare jucător care a evoluat în România”, a declarat Meme Stoica.
Oficialul stelist consideră că roș albaștrii au avut parte de un program lejer în ultima vreme și laudă determinarea jucătorilor din partida cu Urziceni.
„Am jucat totuși cu adversari modești până acum. Mi-a plăcut că aseară jucătorii au fost determinați. Geraldo este un băiat admirabil, vorbește câteva limbi străine la perfecție. Vorbește o engleză academică perfectă, chiar l-am întrebat: „Unde ai studiat frate?”. Viitorul lui Dică și al lui Burdujan va fi decis la sfârșitul sezonului”, a spus Stoica.
„Noi ne bazăm foarte mult pe aportul suporterilor din provincie. Cam 50% dintre fanii de la meciuri vin din afara Bucureștiului. Jocul nu ne dă speranțe să asistăm la un scenariu cu Steaua ocupantă a unuia dintre primele două locuri. Timișoara și Vaslui vor termina pe 1 și 2”, a dezvăluit managerul general al roș-albaștrilor, la sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER